luni, 8 iulie 2013

Oameni frumoși...




Oameni frumoși...

            Pe dr. Cristian Mera îl cunosc de mulți ani, și mi-l aminteam de fiecare dată intrând în birou cu o cască de motociclist atârnată pe un braț, timid, modest și mai ales cu mult bun simț, parcă se temea mereu să nu deranjeze cu ceva...Da, întotdeauna venea în Alba Iulia,călare pe motocicleta lui dragă, lucru care unora le poate părea puțin excentric sau poate, neconform cu standardele cu care sunt obișnuiți majoritatea. Fiindcă, dacă nu ai Jeep-ul 4x4 în dotare, vilă și piscină, nu te prea încadrezi în imaginea unui doctor ” bine cotat ”...Cu toate astea, însă, știu că este iubit și apreciat de pacienții săi, atât pentru ceea ce a făcut la cabinetul din Ciuruleasa, (la 4 km de Abrud ), cât și pentru felul său de a-și face datoria de medic și,mai ales, de...om.
            Dar, nu despre cariera medicală vroiam să vorbesc aici, ci despre pasiuni și vise, care ne fac viața mai frumoasă, atunci când avem curaj să le urmăm, să le dăm viață și să luptăm pentru ele. Deși profesia de medic presupune mult timp în halatul alb, Cristi Mera îl pune și în cuier de câte ori are ocazia, încalecă pe o șa( de motocicletă,evident...) și ” zboară ” sute de kilometri prin țară, fiind mare iubitor de natură, de istorie și...după cum aflat recent, și de electronică și meșterit tot felul de lucruri...Și chiar am avut ocazia să văd cu ochii mei ce poate ieși din mâinile lui, după zile și nopți de muncă: niște corăbii în miniatură, asamblate cu multă migală și răbdare, ceea ce presupune pe lângă un simț artistic dezvoltat, și un talent pe măsură...Altfel, poate ar fi ieșit cu totul altceva! Mi-a povestit că la una dintre ” bărci ” a lucrat cam doi ani, lucru care mi se pare extraordinar...să-ți rupi din timpul tău liber, să construiești din pasiune un obiect atât de frumos, cu toate detaliile la locul lor...doar ca să îți faci ție însuți o mică bucurie. L-am întrebat în glumă, unde ar vrea să îl poarte corăbioara ce o construise cu atâta drag și mi-a răspuns că vrea să fie un fel de”Columb” și să ajungă în Spania, pentru că Parisul l-a văzut, prin țară umblă încoace și încolo, așa că visul lui de acum e să vadă și Spania.
            Fiind un mare pasionat de tot ce înseamnă istorie și călătorii, am avut și cel mai bun ghid prin Abrud,un orășel prin care am trecut de sute de ori( bunica mea locuia aici ), dar habar n-aveam că Marin Preda a făcut școala aici, la fostul liceu (care este în paragină acum ), sau că într-o casă din centru au fost ținuți prizonieri Horea și Cloșca...
            Mai mult ca sigur, fiecare dintre noi avem câte o pasiune, un vis, o dorință ascunsă undeva într-un colțișor de suflet, pe care ne-am dori să le îndeplinim, dar...din lipsă de timp, de curaj sau poate pur și simplu, din motive inventate de noi,le lăsăm să se aștearnă praful,uitarea,le amânăm sau...renunțăm la ele.Și, atunci când ai bucuria de a întalni un om care chiar își urmează visul și trăiește exact ce își dorește ( și face asta cu seninătate și multă dezinvoltură, de parcă e cel mai firesc lucru ) nu poți decât să îți ” scoți pălăria ” și să spui : ” Vânt la pupa ” , domnule doctor, mult succes în tot ce veți face și să rămâneți mereu același...om frumos!