sâmbătă, 10 iunie 2017

Expoziție de pictură Mihai Olteanu



O inspirată avanpremieră a evenimentului ce se va desfășura timp de câteva zile în Sebeș – Expoziția Internațională de Pictură – a avut loc aseară, în incinta Casei de Cultură ”Lucian Blaga” din Sebeș, unde a fost prezent pictorul Mihai Olteanu, într-un cadru cald și prietenesc. Domnia sa a răspuns invitației d-lui Dori Susan, printr-o serie de lucrări care i-au lăsat fără cuvinte atât pe organizatori, cât și pe participanții la această întâlnire. A prezentat lectorul universitar doctor Emilian Popescu (Craiova), iar invitat special a fost pictorul Aurel Marginean ( Franța). În deschiderea expoziției, auditoriul a fost încântat de câteva recitaluri interpretate magistral de către Sorin Robert și Irina Rosana la orgă, Antonia Jelea la vioară, iar Corina Ofelia Corpodean - muzică folk.
Pentru cei care nu cunosc prea multe detalii despre activitatea și operele pictorului Mihai Olteanu, mi-am permis să schițez un mic "portret”, cu ajutorul câtorva informații succinte și a unor fotografii realizate la această expoziție, un eveniment care va rămâne cu siguranță în memoria multor iubitori de frumos, și a ceea ce s-ar putea numi…artă de calitate.
Mihai Olteanu (pictor, grafician, ilustrator, sculptor) s-a născut în 19 aprilie 1962, la Rediu, comuna Bîra, județul Neamț. Este absolvent al Liceului de Artă Bacău, promoţia 1980, clasa profesorilor Gheorghe Velea şi Pinca Petru. Dintre expoziţiile personale, amintim câteva: Muzeul de Artă Roman (1985, 1987), Galeriile de Artă „Alfa” din Piatra Neamţ (1989), Seminarul Franciscan Roman (2005). A participat la Anualele de pictură, grafică şi sculptură de la: Muzeul de Artă Roman (1981–1989, 2005, 2006, 2009); Anualele de la Galeriile de Artă Bacău (1982–1984); Salonul Artelor de la Casa Armatei Bucureşti (1984); Salonul Artelor la Galeriile Venus din Bucureşti (1988); Salonul de Primăvară, Piatra Neamţ (1998); Expoziţie de pictură, grafică şi sculptură a Asociaţiei „Aurel Băeşu”, Teatrul „Bacovia” din Bacău (1990); Anualele de pictură, grafică şi sculptură ale Cenaclului Pro-Arte, Muzeul de Artă Roman (1991–2004); Expoziţia omagială Roman 600, Muzeul de Artă Roman; Anuala de pictură, grafică şi sculptură. Muzeul de Artă Vaslui (1993); Expoziţie de pictură, grafică şi sculptură a Cenaclului Pro-Arte, Galeriile de Artă „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ (1996); Salonul de Primăvară, Muzeul de Artă Roman (1999); Expoziţie de pictură, grafică şi sculptură Plasticieni romaşcani, Galeriile de Artă „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ (2005). Între anii 1991–1998, a participat la Taberele de creaţie ale Cenaclului Pro-Arte, Roman.
Mihai Olteanu are numeroase lucrări în colecţii particulare din: Roman, Piatra Neamţ, Bacău, București,Timişoara, Galaţi, Cluj, Iaşi, în colecţii particulare din: Canada, S.U.A., Belgia, Suedia, Irak, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Spania. A realizat de asemenea ilustraţii de carte şi grafică computerizată în publicaţii S.F., cărţi pentru copii şi monografii.
„Temperament meditativ, înzestrat cu mare sensibilitate şi dragoste pentru om şi natură, Mihai Olteanu realizează originale interpretări picturale în care se manifestă preferinţa pentru vizualul ca restituire obiectivă sau ca imagine simbol în care sunt concentrate cu vigoare expresivă, sensuri şi idei multiple. De la reprezentarea caracteristicilor esenţiale, atmosferei locale a unor privelişti citadine şi rurale, de largă deschidere sau cu o anumită notă de intimitate – redate în măiestrite îmbinări ale desenului cu sensibile armonii cromatice şi rafinament poetic, în echilibrul şi proporţia formelor, la evocări lirice ale ritmurilor generatoare de viaţă ale naturii, arta lui Mihai Olteanu este de o emoţionantă frumuseţe şi autenticitate. Analize profunde cu ochi care străpung adâncurile sufletului, căutând trăsăturile de caracter, stările psihologice, întâlnim în numeroasele sale portrete sau în autoportrete pentru cunoaşterea adevărată a propriei personalităţi.” (Minodora Ursachi, ”Identități artistice la Roman”, Roman, Editura Mușatina, 2014).
Dincolo de aceste rânduri ale unui publicist avizat, părerea ce și-o formează un om de rând la vederea acestor tablouri, nu poate fi decât de încântare, chiar dacă nu îți poți da seama exact ce anume răzbate din pânzele fermecate. Fie că e vorba de un peisaj, un portret sau niște banale flori, totul pare atât de natural și de viu, dar în același timp, parcă te aștepți ca Petre Ispirescu să apară de undeva, să privească toate acele culori combinate atât de fin și să înceapă să scrie câte un basm despre fiecare tablou în parte. Deși, nici măcar nu e nevoie de cuvinte, pentru că fiecare pânză este ea însăși o poveste, și probabil chiar în asta constă magia șevaletului acestui mare artist: de a transmite doar prin culori, o stare anume, un ”ceva” pe care nu știi să îl definești, dar știi sigur că îți mângâie ochiul și îți dă așa un sentiment…de liniște, de…”acasă”, locul unde găsești mereu acea atmosfera caldă, cu miros de miros de cozonaci și fân proaspăt cosit.
Cam asta am simțit eu, admirând operele expuse de Mihai Olteanu, invitat de onoare al d-lui Dori Susan, președintele ARTTRAD, cel care a adus arta la un nivel de invidiat prin acțiunile sale de promovare a picturii, atât cea realizată de către diverși amatori, cât și de artiști consacrați și care se dedică zi de zi acestui scop, lucru care nu mai este un secret pentru nimeni. 

 http://proalba.ro/avanpremiera-a-expozitiei-internationale-de-pictura-de-la-sebes-pictorul-mihai-olteanu-printre-invitatii-de-seama-ai-evenimentului







































vineri, 2 septembrie 2016

Omul ”sfințește” locul?




          În urma articolului din ProAlba, am fost întrebată de foarte multe persoane de ce nu răspund comentariilor voit tendențioase și răspunsul este unul singur: pentru că acele persoane chiar nu meritau vreun răspuns, textele fiind scrise ori după...dictare, ori sub diverse pseudonime, ori scrise de acel gen de oameni care atunci când nu au argumente sau dovezi cu care să susțină niște afirmații, trec la insulte, jigniri etc, oameni care mie îmi provoacă doar...milă, pentru că asta denotă caracterul și educația celui care doar...atâta poate. Totuși, mă simt obligată moral să aduc unele lămuriri legate de diverse afirmații ale acestor oameni, care le fac în necunoștință de cauză. În primul rând, acel articol era o scrisoare deschisă a unor persoane, un apel adresat unor instituții abilitate să cerceteze dacă acele afirmații sunt adevărate, și în acest caz, să ia măsurile care se impun, pentru a repara anumite nedreptăți, dacă se considerau a fi necesare. În lipsa unor răspunsuri oficiale, am apelat la presă, nu din dorința de a denigra pe cineva și nici din dorința de a aduce acuzații, fără suport real, fiindcă, dacă ați citit cu atenție articolul, nu a fost nici un atac la persoană, nici o referire la viața privată a nimănui, ci doar fapte și întâmplări văzute și auzite de cei care au semnat acele petiții și pentru care și-au asumat răspunderea, după cum se poate citi la sfârșitul fiecărei petiții. Și tot din lipsa unei reacții a celor în drept, am dorit ca măcar opinia publică să poată vedea că nedreptăți se întâmplă peste tot, nu numai în justiție, în domeniul medical sau într-o firmă sau alta, unde patronii își tratează angajații după bunul plac. Niciodată nu aș afirma niște lucruri pe care le-am auzit la colț de stradă, chiar dacă am certitudinea că sunt adevărate, cei care le spun pot sau nu să le facă publice, dacă ei consideră că merită să fie cunoscute, dar eu nu voi face acest lucru, în numele cuiva. În ceea ce privește faptul că jurnalistul nu a cercetat și ”partea cealaltă”, greșiți din nou...Nefiind vorba de un reportaj, nu era datoria lui să ia interviuri nimănui, dar pot să vă asigur că toate părțile implicate au fost întrebate dacă au ceva de declarat, răspunsul acestora fiind negativ, și cu toate acestea au apărut jigniri, calomnii și injurii din partea unor rude sau apropiați ai pr. Bota, fiindcă e mai ușor să ataci pe la spate, în loc să îți asumi răspunderea de a da replică, argumentat și mai ales, în mod cuviincios. Și pentru cei care susțin că ceea ce s-a scris sunt doar fabulații, o să dau un singur exemplu, care se poate verifica de către oricine dorește să afle dacă este adevărat sau nu: este vorba de dispariția Evangheliei din biserica Valea Mică și apariția ei în biserica Zlatna, odată cu venirea pr. Bota. Sunt sute de oameni care pot confirma asta, atât cei care au văzut-o acolo, ani de zile, cât și cei care au văzut-o în Zlatna, o perioadă de timp, pentru că ulterior...a fost returnată bisericii din Valea Mică, proprietarul de drept al acesteia. Și ca să-mi susțin afirmațiile de mai sus, pot să vă spun că și eu personal i-am făcut fotografii Evangheliei respective, cu trei ani în urmă, la Valea Mică, atunci când am realizat un album foto cu bisericile din Zlatna și împrejurimi, iar odată cu venirea pr.Bota în Zlatna, am revăzut-o în biserica din Zlatna, iar cei care au îndoieli despre apartenența acesteia, pot citi, eventual inscripția din interior, pentru o edificare mai exactă.

          Și, oare, o biserică este un fel de bibliotecă, de unde se ”împrumută” cărți, sau este, totuși, o clădire sfințită, iar Evanghelia, o carte sfântă, iar dacă este donată unei biserici, acolo rămâne pentru totdeauna?
          Oamenii crescuți cu credința în suflet, cu bunul simț și toate învățăturile pe care le-au primit de la părinți sau bunici, îl caută pe Dumnezeu la biserică, fiindcă din moși-strămoși acolo se simt ei mai aproape de cer, rugăciunile sună altfel rostite acolo și dintotdeauna omul de rând merge la biserică, pentru că este locul unde se formează o comuniune, atât între oameni, cât și între om și Dumnezeu. De-a lungul timpului, însă, lucrurile par să nu mai fie ca pe vremea bunicilor, când ”preotul și învățătorul erau oamenii cei mai respectați din sat”, statisticile arată clar că procentul credibilității în biserică și preoți scade îngrijorător și ne prefacem uimiți, dăm ochii peste cap și ne întrebăm de ce nu mai vin oamenii la biserică, de ce nu mai donează bani, de ce nu deschid ușa când vine preotul cu Botezul Domnului, de ce preotul nu mai primește respectul cuvenit, ca altădată.  Pentru că...altădată nu existau asemena întâmplări, pentru că altădată chiar dacă apărea un caz izolat, era criticat și hulit, nu trecut sub tăcere, și pentru că respectul se câștigă prin fapte și...atitudine. Și totuși...oameni ca mine sau ca alții care au scris niște sesizări sau o altă formă de a atrage atenția celor în drept despre nemulțumirile lor, rămân pentru totdeauna cu gustul amar al dezamăgirii, fiindcă în majoritatea cazurilor, acele hârtii ori nu ajung unde trebuie, ori sunt ”blocate” la intrare, ori nu le ia nimeni în considerare. Sunt o mulțime de articole pe Internet ( ca de exemplu, cel de aici: http://www.ebihoreanul.ro/mobile/index.php?&categ_id=6&categ_name=qmlob3jlyw5..&news_id=90790&action=display_news) cu astfel de cazuri, toate descrise doar de ziare, și toate cu același final: fără vreun răspuns oficial...

          Poate dacă atacurile murdare s-ar fi rezumat doar la familia mea, n-aș fi revenit și cu detaliile  sordide ale diverselor întâmplări trăite în preajma acelor persoane, dacă în dorința furibundă de a împroșca cu noroi tot ce le iese în cale, acei ”comentatori” n-ar fi implicat și persoane care nu aveau absolut nici o tangență cu tot ce am scris în acel articol și au adus acuzații (false) părintelui Viorel Porcar, despre fapte imaginare petrecute cu un an și ceva în urmă, cică. Dacă d-l. Silviu Codruț ar fi avut astfel de frustrări și nemulțumiri, nu trebuia să aștepte un an să și le exprime, însă a făcut mult mai mult decât un simplu comentariu, printr-o sesizare scrisă, adresată d-lui Bota Liviu, care a înaintat-o Filantropiei Ortodoxe Alba, pe motiv că ar fi făcut o donație în bani în anul o mie nouă sute...toamna. O afirmație total neadevărată, deoarece părintele Viorel susține cu tărie că nu ar fi primit nici o sumă de bani de la acest individ. Nu este singura declarație falsă din toată mascarada creată de pr.Bota și acoliții săi, iar în cele ce urmează, voi încerca să vă arăt și partea nevăzută a ceea ce s-a întâmplat în scurtul răstimp de când acest preot ”păstorește” Centrul Sf.Pantelimon. Am ales să fac aceste dezvăluiri dintr-un singur motiv: pentru că opinia publică are dreptul să cunoască toate motivele pentru care am făcut acele sesizări privitoare la acest Centru și de ce s-a dorit îndepărtarea mea și a d-nei Monica Rusu, prin orice mijloace, și dacă sunt legale sau nu, ortodoxe sau nu, vă las pe dvs. să analizați, după ce veți citi cele de mai jos. Poate că atunci când în următoarea parohie se vor întâmpla lucruri și mai grave și nemulțumirile oamenilor nu se vor mai limita doar la metode civilizate, ca scrisul, poate abia atunci se vor lua și măsuri de către cei abilitați, deocamdată răspunsul acestora a rămas...tăcerea.

            Voi începe cu începutul, pentru că doar astfel veți putea înțelege povestea în ansamblu: la DOUĂ zile de la începerea activității la Centrul de Copii, doamna administrator, Adriana Bota, a sunat la Centru să mergem urgent la școală, pentru că ea a primit acasă telefoane și reclamații de la școală că unul din elevii mei nu își făcuse tema pentru ziua respectivă și l-au sunat chiar și pe părintele Bota, care se afla tocmai la Muntele Athos, să se plângă de această situație. I-am spus doamnei că nu pot merge în acel moment la școală, întrucât în centrul orașului se desfășura un eveniment dedicat lui Avram Iancu, unde erau prezente oficialități și toți copiii din școală erau prezenți acolo. Mi-a răspuns că problema nu suportă amânare și să mergem acolo, eu și colegele mele, să rezolvăm situația. M-am conformat, am ajuns la locul manifestărilor, am rugat-o pe învățătoarea copilului respectiv să mă scuze că o deranjez într-un moment nepotrivit și i-am spus tot ce îmi relatase doamna Bota, moment în care doamna învățătoare s-a declarat extrem de uimită și contrariată, spunându-mi că nu este nimic adevărat, că nu știe cine a inventat așa ceva, deoarece copilul își făcuse temele (ceea ce știam perfect, fiindcă împreună făcusem asta...) și chiar s-a bucurat că începe să vină și el cu temele făcute, sperând că acest Centru va avea și pe viitor un efect benefic asupra copiilor. Asta era doar prima dintr-o serie a ceea ce se poate numi ”căutat nod în papură”...

            Pe la sfârșitul lunii aprilie, l-am întrebat pe coordonator ce fel de rapoarte trebuie să facă educatorii, pentru că știam că se fac anumite raportări lunare și trimestriale. Mi-a spus să întreb la Alba, la Filantropia, fiindcă el nu știe. Am întrebat-o și pe Simona Burz, asistenta socială, care fusese o zi la un Centru similar din Alba, pentru a se informa ce fel de rapoarte se fac, dar nici ea n-a putut să îmi dea vreo lămurire, astfel că am vorbit cu personalul de la Baia de Arieș, unde funcționa un centru de zi pentru copii de peste un an și având experiență, m-ar fi putut lămuri. Totuși, prin telefon nu este ușor să înțelegi care sunt tipizatele, cum se procedează exact, astfel că ne-am hotărât să mergem acolo, cele două educatoare, asistenta socială și Monica Rusu, care la acea vreme se ocupa și de problemele Centrului de copii, și era interesată de meniul care se cere la un centru de copii, acesta fiind total diferit de hrana administrată la un centru de bătrâni, însă...nu ni s-a dat voie de către coordonator să mergem nicăieri. Mai mult, doamnei Andreea Truța ( preoteasă, la rândul ei ) i s-a acordat liber toată Săptămâna Mare, pentru că, vorba doamnei Bota: ”la o casă de preot este foarte multă treabă de făcut în Săptămâna Mare.” Da...mă scuzați, noi, muritorii de rând, nu sărbătorim Paștele ca înaltele fețe bisericești...

            În cele din urmă, am primit și modelul de raportări de la centrul din Baia de Arieș, i-am trimis pe email și doamnei Truța Andreea tot ce primisem, ca să își poată întocmi rapoartele respective, lucru care nu s-a întâmplat, deși asistenta socială îi ceruse în mod repetat să le realizeze, întrucât în funcție de activitățile fiecărui educator, se întocmea raportul lunar către Filantropia Alba, la sfârșitul fiecărei luni, la care se adaugă partea de asistență socială etc. La cererea d-rei Burz Simona, asistenta socială care m-a rugat să întocmesc eu raportul lunar, fiindcă ”mă pricep mai bine”, i-am redactat pe laptopul personal acest document, atât pe luna aprilie, cât și pe luna mai, în care se pot regăsi doar activitățile desfășurate de mine, împreună cu copiii repartizați mie, întrucât cele ale doamnei Truța lipseau cu desăvârșire. Ulterior, am fost acuzată că ”nu mi-am ajutat colegele”, pentru că am refuzat să ”donez” și partea electronică, asta deoarece consider că fiecare trebuie să își achite partea de muncă ce îi revine, nu să utilizeze comenzile ”copy/paste” la munca altuia. A ajuta, cred eu, înseamnă altceva, mi-am oferit ajutorul inclusiv doamnei Truța, dar mi s-a răspuns că se descurcă, fiindcă i le întocmește ”cineva”. Din același motiv, am fost acuzată și de domnul coordonator că nu le-am arătat și ”lor”, adică dânsului și doamnei administrator Bota Adriana, cum se fac rapoartele și despre ce este vorba. Eu credeam că ar trebui să fie invers: un coordonator să se informeze, apoi să le arate subordonaților ce au de făcut, dar...poate nu știu eu prea bine treburile astea...

            Atmosfera a continuat cu diverse șicane, culminând cu ”povestea cu desenele”, pe care o știe toată lumea și care a fost acea picătură ce umple paharul și care a declanșat un tăvălug de mizerii, iar represaliile, așa cum era de așteptat, nu au întârziat să apară, după sesizările adresate forurilor superioare și apariția acestora în presă, astfel că eu și doamna Monica Rusu am devenit...foste angajate. Ca să revin la întâmplarea cu desenele copiilor, este vorba despre o expoziție a unor desene de copii, din toate centrele din județ, care urmau să fie expuse în data de 02.06.2016, cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Copilului, din Alba Iulia și care trebuiau trimise la Filantropia Alba, cu două zile înainte de această manifestare, pentru a fi montate pe un panou. Conform unui email primit de la Filantropia Alba, cu două săptămâni înainte, în care se specifica data predării acestora și tema la alegere, copiii din clasa mea s-au apucat să le execute, unul din copii chiar s-a străduit din răsputeri să îl finalizeze la timp, fiind afectat de o conjunctivită, iar la vederea acestor desene, doamna administrator Bota le-a catalogat ca fiind doar niște ”mizerii, făcute parcă de niște copii handicapați”, afirmație care m-a făcut să îmi pierd cumpătul și să o întreb cum își permite să vorbească așa despre niște copii care n-au greșit cu nimic, decât că au realizat niște desene care li se cereau. Dacă puteau fi sau nu expuse pe acel panou, nu era dânsa în măsură să hotărască asta, ci cei de la Filantropia Alba.  Acum, dacă stau să mă gândesc mai bine, poate eu am greșit...poate doamna terminase între timp Artele Plastice și eu eram singura persoană care nu știa asta. Shame on me...
        N-a fost singura ocazie cu care doamna Bota s-a referit la acești copii într-o manieră de acest gen, și ajungem la situația când, în mod repetat, sala de mese era ocupată de fiul dânsei și copiii Centrului puteau lua masa abia după ce acel copil termina de mâncat, iar la întrebarea de ce n-ar putea să mănânce măcar cu toți copiii la masă, răspunsul dânsei a fost: 
” Dacă ar fi copilul dvs., l-ați pune la masă cu ĂIA ???” 
Da, doamnă, l-aș ”așeza”, nu l-aș ”pune”, la masă cu orice copil, indiferent de etnie, stare socială sau...grad de handicap. Și, până una-alta, exact de pe urma acelor copii, luați dvs. un salariu, sau mă înșel??

            Aș putea să scriu încă multe pagini cu astfel de întâmplări, însă mă opresc aici, amintind doar în treacăt că am vrut să înființez și o trupă de dansuri, însă, din nou, doamna administrator a vrut să-și impună punctele de vedere, iar copiii au început să se certe, refuzând să mai danseze, astfel că...s-a ales praful de toate proiectele și ideile pe care le aveam și voiam să le pun în practică cu acești copii, fiindcă niciuna n-ar fi putut trece de ”cenzură”.  Chiar și sistemul inventat de mine ( buline roșii / buline negre) ca un fel de răsplată pentru o notă bună, o corigență ”luată”, o faptă bună etc, a fost și el anulat de un gest al doamnei administrator, care le oferea buline roșii cu duiumul, dacă ”papă tot din farfurie”, astfel că toate metodele mele de stimulare a imaginației, a dorinței de a-și depăși limitele, de a învăța mereu ceva nou, au fost reduse la o simplă sarcină: cea de a păpa tot, fiindcă era calea cea mai ușoară de a câștiga  o bulină roșie... O să mai amintesc un ultim episod dintr-o mulțime de astfel de întâmplări, cel în care, în ziua Înălțării Domnului, o sărbătoare creștină extrem de importantă, îngrijitoarea de la Centrul pentru Persoane Vârstnice a fost nevoită să facă...prăjitură (mai exact, chec). Poate că doamna preoteasă încă nu știe că în zile de sărbătoare nu se gătește?
            Singurul meu regret este faptul că se puteau realiza multe lucruri frumoase cu acei copii din centru, atât privind îmbunătățirea situației școlare, cât și în activitățile recreative, artistice, fiindcă mulți dintre ei sunt talentați, atât la desen, cât și la dans, sau muzică, dar...când nimic din ce încerci să faci nu e bine, nu poți decât să...o lași baltă. Și, din păcate, blogul pe care îl făcusem pentru voi, dragi copii, cel care purta numele Centrului de Zi, și unde postasem toate activitățile voastre, desenele, lucrările de Paști, excursiile etc, un blog care voiam să fie cartea voastră de vizită, cu care să vă mândriți...l-am desființat. De ce? Pentru că, după excursia la Parcul de Aventură din Alba Iulia (de care sunt sigură că vă amintiți), am fost din nou ”trasă de urechi” pentru că am făcut prea puține poze cu...Andrei. Care Andrei? Andrei Bota, bineînțeles. Mea culpa. Nu mi-am dat seama că acea excursie era de fapt o ședință foto...privată. Eu îmi imaginam că este pentru alți copii, așa că...am preferat să închid blogul. Am păstrat, totuși, în telefonul mobil, un SMS pe care l-am primit a doua zi după încetarea contractului meu, de la o fetiță din clasa mea, pe care îl scrisese în numele ”copiilor de la centru”, cum spune ea. Nu îi voi da numele, pentru a nu-i face probleme, fiindcă frecventează încă Centrul, ci voi reda doar textul, nu de alta, dar poate așa vor înțelege și unii ”adulți”, ceea ce și niște copii au reușit să înțeleagă: că în ciuda nedreptăților, oamenii nu își schimbă comportamentul și caracterul, pentru că nu toți oamenii au un preț. Doar cei ieftini. Cuvinte simple, spuse din sufletul unor copii: ” La bine și la rău ne-ați fost aproape mereu, chiar dacă nedreptatea va continua, nu vă vom uita! VĂ IUBIM! Pentru doamna LILI și doamna MONICA!!!! ” Pot arăta oricând acest text, oricui crede că l-am inventat...

            Și, la final, tare mult aș vrea să văd dacă există vreo”colegă” din acest centru care poate afirma că am spus măcar un singur lucru neadevărat,  dar să facă asta sub jurământ, cu mâna pe biblie, poate doar astfel își mai amintesc și noțiunea de ADEVĂR...În caz contrar, v-aș ruga ca  înainte de a mai privi spre...cer, să lăsați privirea în pământ. Atașez și o fotocopie a contractului meu de muncă, formularul care mi s-a înmânat mie, pentru a se vedea lipsa oricărei semnături din partea angajatorului, nu de alta, dar în continuare veți putea vedea câtă atenție se acordă unor ”detalii” din reclamații făcute de pr. Bota, iar în acte oficiale, ca un contract de muncă, de exemplu, sunt permise și...omisiuni.

         Iar acelui cârcotaș din comentatorii articolului din ProAlba ( nimeni altul decât cumnatul pr.Bota), care avea mari probleme existențiale din cauza faptului că nu sunt profesor cu studii didactice, pot să îi răspund că într-un post de educator dintr-un astfel de centru, nu te poți limita doar la o materie, trebuie să știi să ajuți un copil și la literatură, gramatică, algebră, geometrie, fizică, limba franceză și engleză, pe diferite nivele, având în vedere că sunt clase diferite. Ce ziceți, v-ați descurca, domnule...profesor? Eu cred că m-am descurcat, n-a fost nici un copil care să meargă cu tema neefectuată, indiferent de materie, și chiar dacă sunt psiholog, am și diplomă de formator de formatori, dacă știți ce înseamnă acest lucru, adică pot preda în orice școală sau instituție. Și când mai vreți să jigniți o persoană, doar din simplul motiv că nu este ”profesor de 15 ani”, încercați măcar să folosiți corect ortografia limbii române, ca un profesor care se respectă...
         Acum, mă voi referi și la cea de-a doua ”persona non-grata”, adică Rusu Monica, devenită și ea, între timp...fostă angajată a Centrului Sf.Pantelimon, din motive...de indisciplină, cum vă puteți imagina. Și ca o paranteză, aș vrea să îi transmit domnului Silviu Codruț un scurt mesaj, ca răspuns la aluziile murdare, pe care numai o minte ”hodinită” sau bolnavă le poate plăsmui. Dacă frustrările acumulate nu îi permit să trăiască fără grija de a ști ce se întâmplă în curtea și casa altor oameni, poate ar fi cazul să consulte un specialist. Pentru că, s-ar putea să consult și eu...un avocat. La fel cum probabil, ar fi îndreptățită și familia pe care a adus-o în această poveste, prin falsuri în declarații și acuze fără acoperire. Dacă tot e să vorbim de moralitatea cuiva, poate ar trebui să ne amintim și noi din ce motive i s-a desfăcut contractul de muncă soției dumnealui, la fostul loc de muncă? Sau poate domnul Silviu Codruț a uitat un singur lucru: numai Isus a fost fără de păcat, și doar când va ajunge la acel nivel, va putea să îndrepte degetul arătător spre o persoană sau alta.  Și fiind atât de apropiat d-lui Bota, poate îi transmite și faptul că acei oameni care au donat câte 100 lei pentru achiziționarea unui rând de vestminte ( deși avea la dispoziție 25 de astfel de vestminte, aflate în parohie) s-ar bucura să primească și câte o...chitanță. Sau să aștepte până la anul??? Și încă o afirmație de-a dânsului pe care n-a verificat-o înainte: că cei care au semnat sesizarea în numele consilierilor bisericii, nu erau de fapt, consilieri. Eu cred că da, altfel nu ar fi putut semna procesul verbal la întâlnirea cu părintele protopop, care a avut loc exact ca urmare a acelei sesizări, la casa parohială a pr. Bota Liviu. Faptul că s-au retras după acea ședință din orice funcție bisericească, este cu totul altă poveste. 

            Probabil vă amintiți episodul în care angajatele de la Centrul Sf.Pantelimon au fost trimise pe teren, pe jos cu sufertașele de mâncare în mână...Continuarea a fost că Primăria Zlatna a oferit o mașină pentru ca distribuirea hranei să se facă, totuși în condiții decente, cele două îngrijitoare plecând pe teren pentru a face acest lucru, iar Monica Rusu, conform indicațiilor primite în nenumărate rânduri de la dl.coordonator, care îi solicita să meargă și prin oraș, la diverse firme, pentru a mai face rost de sponsorizări, a hotărât să facă acest lucru în ziua respectivă, dar fiindcă ”nu l-a anunțat pe coordonator”, i-a întocmit referat către Filantropia Alba, arătând că d-na Rusu a plecat mai devreme de la serviciu, lucru pe care ”l-a specificat și în condica de prezență”, precum și alte referate întocmite la câte o zi sau două distanță, cu diverse...motive, cum ar fi faptul că d-ra Simona Burz, i-ar fi dat ”dispoziție” să scrie niște hârtii, care au fost ”lăsate pe masa din sala de mese” pentru a fi completate și d-na Rusu a îndrăznit să nu îndeplinească aceste...dispoziții. Pentru că, pur și simplu, le-a uitat, fiind ora când trebuia să plece pe teren și era pe fugă, iar de a doua zi, era în concediu medical, deci nu avea cum să mai întocmească hârtiile cu pricina.
          Mă întreb cum se pot face astfel de referate și cum pot fi luate în serios de către o instituție ca Filantropia Alba, care pe lângă faptul că au niște texte scrise absolut în cele mai infantile moduri, mai au și niște motive la fel de puerile, ca să nu zic ”cusute cu ață albă”. De fapt, n-ar trebui să mă mai mire nimic, dacă faptul că o angajată poate lipsi două luni de la serviciu și nimeni să nu aibă vreo problemă cu chestia asta, însă se fac”anchete” numai despre două angajate. Aceleași...Și bineînțeles, ”toate” colegele declară cât de nesimțite și indisciplinate sunt cele două...Oare din ce motive un ONG ca Filantropia Ortodoxă, care se presupune că are ca scopuri principale ajutorarea copiilor, vârstnicilor și oricăror oameni nevoiași, și-ar permite să păstreze într-o funcție o persoană care lipsește de la locul de muncă o perioadă de două luni ( apropo, la câte nemotivate se desface un contract de muncă?) și care nici nu știe prea multe despre activitatea ce ar trebui s-o desfășoare?  A, sau poate nu știa nimeni lucrurile astea, deși alte instituții s-au autosesizat din presă și au încercat să afle adevărul, așa cum ar face orice instituție.  Sau, exact cum spunea cineva în comentariul său referitor la același articol de pe ProAlba, nu cumva s-a vrut ca acest centru să fie exact o afacere de...familie, având în vedere că toate angajatele noi sunt rude sau prieteni cu familia Bota? Și dacă vă amintiți ultima
sesizare a d-nei Monica Rusu, referitoare la faptul că nu mai avea acces la calculatorul din birou, întrucât în lipsa ei fusese parolat, puteți afla și răspunsul, venit împreună cu toate acele ”referate” întocmite de pr.Bota și echipa, care sună  cam așa: ”Aveți dreptul de a folosi computerul, potrivit unui program stabilit, sau la nevoie, cu aprobarea coordonatorului centrului. Întrucât atribuțiile pe care le aveți sunt specifice și limitate doar la anumite responsabilități, nu este necesară cunoașterea parolei”. Semnează, Pr. Ignat Nicolae, președinte Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. No comment...Asta în caz că cineva și-a pus întrebarea de ce nu a existat și o sesizare adresată Filantropiei Ortodoxe Alba...fiindcă răspunsul ar fi fost ceva cam în același gen sau: ”aveți coordonator, faceți ce vi se spune”, așa cum ni s-a comunicat și cu alte ocazii.
            Aș aminti și faptul că Centrul de copii nu are nici în prezent Licență de funcționare, act fără de care nu este posibilă funcționarea acestuia, care ar fi trebuit să existe încă de la deschiderea acestui așezământ ( un coordonator ar fi trebuit să știe acest lucru...)
            Poate ar trebui să ne întrebăm și cum se face aprovizionarea cu alimente, materiale de curățenie și tot ce mai este necesar la un centru de copii, având în vedere că doamna administrator nu posedă...carnet de conducere, un lucru destul de important într-o astfel de funcție, pentru că nu-mi pot imagina că domnul coordonator și-ar trimite soția să transporte plasele cu alimente în...mâini, așa cum a procedat cu angajatele Centrului de bătrâni, trimițându-le cu sufertașele pe jos...Sau poate, din nou, alte ”slujnicuțe” fac și treaba asta? Cam asta înseamnă definiția de a ”a ajuta” în această mare și frumoasă...familie, să faci munca altora, să mai iei câte o scamă de pe rever, și mai ales...să știi executa ordinele (un cuvânt des folosit la Centru), și atunci ești cel mai bine văzut, ai un loc de cinste în ”familie”, și beneficiezi de diverse avantaje, of course... Privind la toate aceste lucruri, chiar și din afară, poți doar să constați ce ușor este pentru unele persoane să ia un salariu, fără să meargă la serviciu săptămâni întregi, fără să le pese câtuși de puțin că atunci când ocupă o funcție, au și niște responsabilități. Și, culmea! Cei care și le îndeplinesc sunt mereu luați în șuturi, și bineînțeles, pedepsiți, iar ceilalți sunt protejați și ridicați în slăvi...Ca să mai dau un exemplu din frumoasa familie întregită la Centrul de copii, aș aminti un episod, când, la terminarea cursurilor, în jurul orei 16,30, am constatat cu stupoare că d-na Anca Sturza, cea care ocupă funcția de îngrijitoare copii, lipsea din centru de câteva ore, fiind ”chemată de doamna preoteasă, la casa parohială”, iar gustarea de seară (care trebuia să fie deja pe mese, pentru că la ora 17,00 părinții copiilor veneau să îi ia acasă)...lipsea cu desăvârșire. În situația dată, trebuia să găsesc o soluție, pentru a pregăti cina, dar fără a-mi lăsa elevii nesupravegheați, așa că i-am luat cu mine și i-am rugat să așeze farfuriile, tacâmurile etc, pe mese, pentru a-i putea ține sub supraveghere în timp ce pregăteam masa.  Mă întreb...dacă eu aș fi dispărut în felul ăsta, dacă aș fi lipsit, fie și 10 minute de la locul de muncă, ce măsuri s-ar fi luat împotriva mea? Dar dacă a fost vorba de cineva din ”familie”, care, efectiv a lăsat totul în aer...n-a fost nici o problemă. Legea se aplică doar pentru anumite persoane, nu-i așa?
           Încă o mare ciudățenie în toată povestea asta, este și întrebarea la care nu prea găsește nimeni răspuns: cum de în 8 ani de zile totul a funcționat perfect, fără să fi dispărut bonuri fiscale, chitanțe, diverse acte sau, cu o zi înainte ca d-na Rusu să rămână în concediu medical, au dispărut chiar și cheile de rezervă ale mașinii, care stăteau de ani de zile în același loc, în incinta Centrului? Poate ar putea cineva să îmi răspundă, totuși, dacă fiecare dintre dvs., când plecați de la birou sau de la locul de muncă, vă luați acasă toate hârtiile, dosarele, doar din teama că a doua zi nu le mai găsiți unde le-ați lăsat. Și poate îmi răspunde cineva și cum se pot defini toate acestea, fiindcă eu am fost acuzată de nesimțire, mitocănie și multe alte invective, am fost amenințată, s-au coborât toate blestemele asupra mea de câteva persoane ”culte” și mai...deștepte ca mine, și mă gândesc că dvs., opinia publică puteți analiza mai bine situația...Poate nu mai știu eu ce înseamnă bine sau rău.
            Aș mai avea de adresat o singură întrebare d-rei Simona Burz...Oare părinții dumneaei au vreo idee cu ce se ocupă fiica lor la serviciu, fiindcă știu că sunt oameni cinstiți și nu cred că ei au învățat-o vreodată să mintă în asemenea hal sau să dea declarații false despre o colegă. Și nici nu cred că ar mai avea rost să o întreb cum a ajuns să fie asistent social la centrul Sf.Pantelimon, cine a propus numele ei și cine a ajutat-o să ajungă acolo, cine i-a fost alături în toți acești ani? Se numea cumva Rusu Monica? Știu, unii mușcă și mâna care...
     
         Am relatat toate aceste întâmplări, la fel ca și cele cuprinse în acele sesizări, pentru ca oamenii din Zlatna să le cunoască, pentru ca opinia publică să își poată face o idee despre tot ce întâmplă în acest centru, și din ce motive tot ce odată funcționa bine, acum este doar..., și chiar aș fi curioasă dacă d-l coordonator știe măcar numele vreunui singur bătrânel, din cei 35 pentru care ”s-a zbătut atât de mult”, ca să citez din aceleași comentarii...Dacă a făcut măcar 5% din câte activități a făcut d-na Rusu Monica, ( o parte din acestea se pot vedea și în fotografii), iar pe lângă munca de birou, aprovizionare etc, în anul 2010, de exemplu, a susținut financiar din buzunarul propriu o perioadă de câteva luni, când n-au existat fonduri pentru alimente, aprovizionarea cu carne de pui și alte produse, iar celelalte angajate aduceau de acasă legume și altele, doar pentru a ține acest centru pe linia de plutire, să nu se închidă. Nu mai contează lucrurile acestea, nu? Sau poate acele ”colege” care acum își pun semnătura pe niște hârtii murdare, ar putea într-o zi să scape de amnezie și să își amintească datorită cui lista de copii a fost completată, după luni de zile în care a mers din casă în casă, la școală de zeci de ori, doar pentru a putea fi deschis acest centru și datorită căruia au acum un loc de muncă și ea...NU mai are. Fiindcă, ”domnițelor”, chiar dacă exista finanțare, dacă nu existau  copii, nu exista nici obiectul Centrului de copii, deci, implicit, obiectul muncii dvs. Vă amintiți totuși numele acestei persoane, doamnelor educatoare, îngrijitoare etc? Vi-l spun eu...se numește Rusu Monica, persoana pe care ați denigrat-o în cel mai josnic mod.